Pe primele doua locuri se afla doua localitati norvegiene, urmate de Breda (Olanda), Copenhaga, Zürich, Paris, Geneva si Milano.
Criteriile folosite pentru calcularea costului vietii sunt preturile in restaurante, magazine, tarifele pentru transportul public, precum si cele pentru utilitati, imobiliare – toate raportate la salariul mediu.
Cercetarea a fost facuta pe baza a 30 de indicatori din comert si servicii, a 941 de contribuabili din 382 de destinatii. New York-ul a fost utilizat ca baza de referinta pentru comparatie, avand 100 de puncte. Orasele in care costurile vietii sunt cele mai ridicate sunt din Norvegia, iar cele mai ieftine, din India – Hyderabad, Bangalore si Chennai. Ele sunt urmate de Kiev, Dnepropetrovsk (Ucraina), Bangkok (Thailanda), Kuala Lumpur (Malaezia).
Romania (“monitorizata” in patru orase: Bucuresti, Cluj, Constanta, Timisoara) se afla pe lista celor mai ieftine tari, inaintea ei aflandu-se India, Ucraina, Pakistan, Thailanda, Malaezia, Bolivia, Indonezia, China, Belarus si Ecuador. Constanta se afla pe lista oraselor cu cele mai ieftine chirii, pe locul patru in randul oraselor monitorizate.
Topul a fost realizat de site-ul numbeo.com, cea mai mare baza de date gratuita de pe Internet referitoare la costurile vietii si ale proprietatilor.
1. Stavanger, Norvegia (169,20 puncte)
Despre Norvegia se stie ca este o tara scumpa, cu un nivel de trai ridicat, dar cu un cost al vietii pe masura. Aceasta este cauza pentru care primele doua locuri sunt ocupate de doua orase din tari nordice. Stavanger, un oras anonim din Norvegia, a devenit, la inceputul acestui an, cel mai scump oras din lume: un pranz ieftin la un restaurant ajunge la 33,35 euro, iar la un restaurant mediu, un pranz pentru doua persoane variaza intre 100 si 111,16 euro. Daca utilitatile de baza pe luna sunt subventionate si, ca atare, foarte mici (11,12 euro), conexiunea la internet costa 27,79 euro/luna. Un bilet de autobuz are pretul de 2,78 euro, in timp ce o cursa de 5 kilometri cu taxiul ajunge la 27,79 euro.
2. Oslo, Norvegia (152,85 puncte)
Pentru un pranz la un restaurant ieftin, scoti din buzunar in jur de 16 euro, in timp ce o bere, intr-o local asemanator, ajunge la 4,10 euro. In timp ce un bilet de autobuz costa 3,57 euro, utilitatile sunt foarte mari: 220,84 E, in medie pe luna, iar pretul pe metrul patrat intr-un apartament din centru se ridica la 6.000 de euro.
3. Breda, Olanda (139,70 puncte)

Pranzul la un restaurant ieftin variaza in jurul sumei de 17 euro, iar o Cola la doza costa 2 euro. O calatorie cu transportul public ajunge la 5,80 euro. Utilitatile costa, in medie, 227,5 euro, iar internetul – 16,66 euro.
4. Copenhaga, Danemarca (139,70 puncte)
Un pranz la un restaurant ieftin cost a, in medi e, 28 de euro, in timp ce berea la sticla de 0,33 litri – 6,72 euro. In magazine, painea e incredibil de scumpa (3,21 euro), in timp ce apa plata la 1,5 litri costa 2,20 euro. Un bilet de calatorie cu un mijloc de transportul in comun iti usureaza bugetul de 2,82 euro, in timp ce utilitatile variaza in jurul sumei de 80,63 euro.
5. Zürich, Elvetia (132,02 puncte)
Diferenta este semnificativa intre restaurantele ieftine si cele medii: 13,23 euro pranzul, intr-unul ieftin si 60 de euro, intr-unul mediu. In magazine, neasteptat de scump este kilogramul de branza – 16 euro, berea la 0,5 litri se vinde la un pret rezonabil – 0,50 euro, precum si apa plata la 1,5 litri – 0,30 euro. Pretul utilitatilor se ridica la 60,75 euro pe luna, iar cel pentru o proprietate in centru ajunge la 4.500 euro, pe metrul patrat.
6. Paris, Franta (130,30 puncte)

Din nou diferenta mare intre restaurantele ieftine si cele medii (8,50 euro, respectiv 37 euro pranzul). In magazine, branza (7,60 euro kilogramul) si laptele (0,83 euro/litru) intra in media de preturi europeana; doar painea e foarte scumpa – 3,40 euro. Utilitatile sunt scumpe (150 euro), precum si metrul patrat pentru proprietatile din centru (8.250 euro).
7. Geneva, Elvetia (122,69 puncte)

Un pranz intr-un restaurant ieftin ajunge la 10,56 euro, in timp ce o sticla de bere la 0,33 litri costa 2,64 euro. Preturile in magazine sunt mari: 1,29 E litrul de lapte, 2,5 E, painea, 16 E, vinul de calitate
medie si 25 E, kilogramul de branza. Si transportul public este scump (3,31 euro calatoria). Utilitatile sunt insa ieftine (26,40 euro), dar nu si proprietatile din centru (6.500 euro/metrul patrat).
8. Milano, Italia (122,58 puncte)

Diferente mari intre restaurantele ieftine si cele medii – 9 euro, respectiv 40 euro. In magazine painea e scumpa, 2,50 euro, in timp ce branza (10 euro/kg) si ouale (un euro /12 bucati) sunt rezonabile ca pret. Biletul de calatorie pe mijloacele de transport in comun costa 1,20 euro. Raportate la media comunitara, utilitatile sunt scumpe (140 euro), precum si metrul patrat in centru (5.500 euro).
9. Dublin, Irlanda (120,79 puncte)

Pranzul la un restaurant ieftin costa in jur de 10 euro, in timp ce berea de import la sticla de 0,33 litri, in jur de 5 euro. In magazine, apa plata (2 euro/1,5 l) si branza (20 euro/kg) sunt cele mai scumpe, in timp ce laptele costa un euro litrul, iar painea – 1,72 euro. Utilitatile se ridica, in medie, la 70 de euro, in timp ce pretul unui metru patrat intr-un apartament din centru ajunge la 5.000 euro.
10. Bruxelles, Belgia (120 puncte)

Un pranz intr-un restaurant ieftin costa 14 euro, iar intr-unul mediu 38 de euro. In magazine, laptele are o medie de pret de 0,90 euro, painea – de 2 euro, branza – de 12 euro, iar 9 euro costa vinul de calitate medie. Transportul in comun e sub media europeana occidentala (1,20 euro), in timp ce internetul – deasupra ei (35 euro). Utilitatile sunt scumpe (175 euro), nu si metrul patrat in centru (2.400 euro).
Sursa: Romania Libera
. . .





















